Atractii

Drumeții pe munte la sfârșit de săptămână, sau în concediu.
Plimbari cu bicicleta, tiroliana, panou escalada, tir cu arcul, tururi offroad, pescuit Iată câteva din traseele sau obiectivele turistice care sunt la ”o aruncătură de băț”:

Câmpulung Muscel situat la o altitudine de 580-600 m și la o distanță de 52 km de Pitești (pe direcția N-NE, pe șosea), 47 km de Curtea de Argeș (la E), 84 km de Brașov (la S-SV) și 66 km de Târgoviște (la V).

Cunoscut drept prima reședință domnească din Țara Românească, aici își are originea primul document cunoscut
în limba română, Scrisoarea lui Neacșu.

  • Muzeul orășenesc
  • Muzeul de etnografie și artă populară
  • Muzeul de istorie și artă plastic
  • Monumentul lui Negru Vodă
  • Bulevardul “Pardon”
  • Gradina publica “Merci”
  • Manastirea Negru Voda
  • Biserica Flămânda

Peştera Dâmbovicioara este situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara (afluent al Dâmboviţei), la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, judeţul Argeş. Peştera s-a format datorită acţiunii apelor pârâului Dâmbovicioara, care au tăiat în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului.

Cheile Dâmbovicioarei sunt o componentă însemnată a celui mai mare complex de chei din țară (cel axat pe Dâmbovița și afluenții săi), care însumează peste 20 de chei, cu o lungime totală de peste 30 km. Adâncirea
pârâului Dâmbovicioara în calcarele jurasice ale Pietrei Craiului a generat un sector de chei lung de peste 8 km, cu aspectul unui veritabil canion, tăiat în stiva de roci a podurilor calcaroase din partea terminală a masivului.
Parcul Național Piatra Craiului este situat în raza județelor Brașov și Argeș, respectiv a localităților Zărnești, Moeciu, Rucăr și Dâmbovicioara, incluzînd masivul Piatra Craiului și o zonă cuprinzând Cheile Dâmboviței și Cheile Ghimbavului. Situat în Carpații Meridionali, parcul cuprinde masivul de circa 25 km lungime între Zărnești și Rucăr, fiind delimitat de culoarul Bran- Rucăr și râul Dâmbovicioara la est și sud-est, de râurile Dâmbovita și Tamaș la
est și de râul Bârsa la nord.

Accesul în masiv se poate face fie prin Plaiul Foii sau prin Curmătura.